Transmiţător radio fără fir FA-WRC1M

Înainte de utilizare

Acest produs poate fi utilizat în combinaţie cu aparatele foto digitale Sony cu obiectiv interschimbabil ce dispun de talpă cu interfaţă multiplă.

Este posibil ca anumite funcţii să nu fie disponibile, în funcţie de modelul aparatului foto pe care îl utilizaţi. Consultaţi site-ul web Sony din regiunea dumneavoastră pentru detalii privind compatibilitatea acestui produs cu aparatul dumneavoastră foto.

Consultaţi atât prezentul manual, cât şi instrucţiunile de utilizare a aparatului dumneavoastră foto.

Acest produs este rezistent la praf şi la umezeală, dar nu este rezistent la apă sau la stropi. Atunci când utilizaţi produsul în condiţii de ploaie, nu îl lăsaţi să se ude.

Locuri de evitat

Nu lăsaţi produsul în niciunul dintre următoarele locuri, nici temporar, nici pentru perioade îndelungate. În caz contrar, acesta se poate defecta.

  • În locuri cu temperaturi extrem de ridicate

    În locuri precum o maşină parcată la soare, unde produsul se poate deforma şi, ca urmare, se poate defecta.

  • În lumina directă a soarelui sau lângă o sursă de căldură

    Produsul se poate deforma şi, ca urmare, se poate defecta.

  • În locuri cu vibraţii excesive
  • În apropierea câmpurilor magnetice puternice
  • În locuri cu mult nisip sau praf, de exemplu pe plajă

    Atunci când utilizaţi produsul pe plajă sau în locuri cu mult nisip, aveţi grijă ca nisipul sau praful să nu pătrundă în interiorul produsului. În caz contrar, acesta se poate defecta.

Mufe pentru sincronizarea bliţului

  • Produsul poate fi utilizat cu bliţurile prevăzute cu o mufă de sincronizare cu polaritate inversă.
  • Utilizaţi bliţuri cu tensiune de sincronizare de maximum 400 V.
  • Opriţi bliţul conectat la cablul de sincronizare atunci când introduceţi cablul de sincronizare în mufa  (sincronizarea bliţului). În caz contrar, bliţul se poate declanşa în momentul conectării cablului de sincronizare.
  • Atunci când utilizaţi un bliţ conectat la mufa (sincronizarea bliţului), setaţi deschiderea diafragmei la valoarea cea mai mică dintre următoarele valori sau la o valoare mai mică decât acestea.
    • Viteza de sincronizare a bliţului a aparatului foto
    • Deschiderea diafragmei recomandată de bliţ

Distanţa de comunicare

Distanţa de comunicare dintre acest produs şi receptorul radio fără fir (se vinde separat) este de aproximativ 30 m.

  • Această distanţă este valabilă în condiţiile în care nu există obstacole, protecţii sau interferenţe radio.
  • Distanţa de comunicare poate fi mai scurtă, în funcţie de poziţia produselor, mediul înconjurător şi condiţiile meteorologice.

Mărci înregistrate

„Multi Interface Shoe” este marcă înregistrată a Sony Corporation.