Cameră foto digitală fixă DSC-RX1RM2

BULB

Puteţi înregistra o imagine de urmărire a mişcării unui subiect dacă timpul de expunere este mare.

BULB este adecvat pentru înregistrarea de urme de lumină, cum ar fi focurile de artificii.

  1. Setaţi selectorul de moduri pe M (Expunere manuală).
  2. Rotiţi selectorul de control în sensul acelor de ceas până când apare indicatorul [BULB].
  3. Selectaţi valoarea pentru diafragmă (valoarea F) cu ajutorul inelului de diafragmă.
  4. Apăsaţi declanşatorul jumătate de cursă în jos pentru a regla focalizarea.
  5. Apăsaţi şi ţineţi apăsat declanşatorul pe întreaga durată a înregistrării de imagini.
    Cât timp declanşatorul este apăsat, obturatorul rămâne deschis.

Notă

  • Deoarece viteza obturatorului scade şi tremurul camerei intervine mai uşor, este recomandat să folosiţi un trepied.
  • Cu cât timpul de expunere este mai mare, cu atât mai vizibil va fi zgomotul în imagine.
  • După înregistrarea imaginii, se va realiza procesul de reducere a zgomotului pentru o perioadă de timp egală cu cea în care obturatorul a fost deschis. Cu toate acestea, nu mai puteţi înregistra imagini în timpul procesului de reducere a zgomotului.
  • Nu puteţi seta viteza obturatorului pe [BULB] în următoarele situaţii:
    • Dacă este activată funcţia [Declanşator zâmbet].
    • Dacă este activată funcţia [HDR auto].
    • Dacă [Efect imagine] este setat la [Pictură HDR] sau [Monocromatic bogat].
    • Dacă este activată funcţia [NR cadre multiple].
    • Dacă funcţia [Mod acţionare] este setată la următoarele moduri:
      • [Fotografiere cont.]
      • [Variaţie continuă]
      • [Prior. vit. înreg. cont.]
      • [Temporizator(cont.)]
      • [Variaţie LPF]
    Dacă folosiţi funcţiile de mai sus atunci când viteza obturatorului este setată la [BULB], viteza obturatorului este setată temporar la 30 de secunde.

Sugestie

  • Imaginile înregistrate în modul [BULB] tind să fie neclare. Este recomandat să folosiţi un trepied sau o telecomandă (comercializate separat) prevăzută cu funcţie de blocare a declanşatorului.