Recorder ICICD-TX650

Sfaturi pentru o înregistrare mai bună

Înregistrarea cu recorderul IC într-un buzunar de la cămaşă

Dacă introduceţi recorderul IC în buzunarul de la piept al hainelor şi îl prindeţi cu agrafa, puteţi reduce zgomotul care ar putea fi provocat de haine etc. care se freacă neintenţionat de recorderul IC în timpul înregistrării.

Atunci când utilizaţi funcţia de selectare a scenelor, selectaţi „Shirt Pocket”.

Sugestie

  • Dacă prindeţi recorderul IC cu agrafa aproape de capătul din stânga sau din dreapta al buzunarului, aţi putea reduce mai eficient fâşâitul. Asiguraţi-vă că gulerul sau reverul cămăşii sau al jachetei nu acoperă microfonul încorporat.

Înregistrarea la o şedinţă

Dacă aşezaţi recorderul IC pe o batistă etc., puteţi înregistra sunetul clar, în condiţii de zgomot redus, fără zgomotul de vibraţie provocat de birou.

Aşezaţi recorderul IC în apropierea vorbitorului, atunci când înregistraţi.

Atunci când utilizaţi funcţia de selectare a scenelor, selectaţi „Meeting”.

Înregistrarea la un seminar sau un curs

Aşezaţi recorderul IC astfel încât microfoanele încorporate să fie orientate în direcţia sursei ce urmează să fie înregistrată.

Atunci când utilizaţi funcţia de selectare a scenelor, selectaţi „Lecture”.

Înregistrarea unei note vocale

Dacă aşezaţi recorderul IC aproape de unul dintre colţurile gurii dvs., puteţi evita să respiraţi pe microfoanele încorporate şi puteţi înregistra sunetul clar.

Atunci când utilizaţi funcţia de selectare a scenelor, selectaţi „Voice Notes”.

Notă

  • Atunci când înregistraţi cu recorderul IC în mână, aveţi grijă să nu înregistraţi fâşâituri, care se pot înregistra atunci când atingeţi recorderul IC.

Înregistrarea unui interviu

Aşezaţi recorderul IC astfel încât microfoanele încorporate să fie orientate în direcţia persoanei intervievate.

Atunci când utilizaţi funcţia de selectare a scenelor, selectaţi „Interview”.