Ce este funcția Bluetooth?
Funcția Bluetooth permite transferul de date fără fir între dispozitive compatibile cu tehnologia Bluetooth fără fir. Puteți transfera date între dispozitivele respective pe o distanță de până la 10 metri într-o zonă dintr-un spațiu exterior.
Nu trebuie să utilizați un cablu pentru conectare, deoarece funcția Bluetooth utilizează tehnologia fără fir. De asemenea, nu este necesară poziționarea dispozitivelor față în față, precum în cazul tehnologiei cu unde infraroșii. De exemplu, puteți utiliza dispozitivele Bluetooth în timp ce acestea se află într-o geantă sau în buzunar.
Când realizați o conexiune fără fir pentru prima dată, dispozitivele Bluetooth trebuie „împerecheate” unul cu altul.
Odată ce au fost împerecheate, dispozitivul Bluetooth și Walkman-ul vor putea fi conectate printr-o simplă operațiune în viitor.


