Transferarea fişierelor muzicale cu ajutorul Windows Media Player

Puteţi folosi aplicaţia Windows Media Player pentru a transfera fişiere muzicale de la computer la player.
Notă
  • Nu deconectaţi cablul USB în timp ce pe afişajul playerului apare mesajul [Do not disconnect.], deoarece există posibilitatea să se producă deteriorarea datelor care sunt în curs de transfer.

  • Dacă aplicaţia Content Transfer porneşte automat după conectarea playerului la computer cu ajutorul cablului USB (inclus), închideţi sau ignoraţi opţiunea Content Transfer, deoarece Content Transfer nu trebuie folosită. Pentru detalii privind setarea pornirii automate a aplicaţiei Content Transfer, consultaţi sistemul Ajutor din Content Transfer.

Sfat
  • Pentru detalii despre utilizare sau asistenţă privind Windows Media Player, consultaţi informaţiile despre Windows Media Player de pe următorul site Web:
    http://support.microsoft.com/

  1. Porniţi aplicaţia Windows Media Player, apoi conectaţi playerul la computer folosind cablul USB (inclus).

Introduceţi conectorul cablului USB în player.
Va apărea fereastra [Instalare dispozitiv].
  1. Faceţi clic pe [Revocare].

Închideţi fereastra de redare automată, dacă aceasta apare, făcând clic pe [Revocare] sau pe pictograma Închidere.
  1. Faceţi clic pe fila [Sincronizare] în fereastra Windows Media Player.

  1. Transferaţi cu mouse-ul piesele muzicale dorite în Sync List (Lista de sincronizare) din partea dreaptă a ferestrei.

Piesele muzicale sunt adăugate la Sync List (Lista de sincronizare).
  1. Faceţi clic pe [Start sincro] pentru a începe sincronizarea.

Când se finalizează sincronizarea, în Sync List apare un mesaj prin care vi se confirmă că puteţi deconecta playerul. După terminare, închideţi aplicaţia Windows Media Player şi deconectaţi playerul de la computer.
Notă
  • S-ar putea ca redarea unor fişiere la player să nu fie posibilă, din cauza protecţiei legislaţiei privitoare la drepturile de autor.

  • Playerul nu poate reda fişierele audio care utilizează tehnologia digitală de gestionare a drepturilor pentru Windows Media („WM-DRM”). Dacă fişierele audio nu pot fi transferate, verificaţi informaţiile Windows Media Player privind DRM pe următorul site web:
    http://support.microsoft.com/

Subiecte conexe