Utilizarea memoriei interne

Aparatul are o capacitate a memoriei interne de aproximativ 48 MB. Puteţi înregistra imagini statice în memoria internă când nu există un card de memorie în aparatul foto.

Când este introdus un card de memorie

[Înregistrare]: Imaginile sunt înregistrate pe cardul de memorie.
[Redare]: Sunt redate imagini de pe cardul de memorie.
[Meniu, Setări etc.]: Diferitele funcţii pot fi aplicate pentru imaginile de pe cardul de memorie.

Când nu este introdus un card de memorie

[Înregistrare]: Imaginile sunt înregistrate utilizând memoria internă. Cu toate aceste, filmele nu pot fi înregistrate în memoria internă.
[Redare]: Sunt redate imagini stocate în memoria internă.
[Meniu, Setări etc.]: Diferitele funcţii pot fi aplicate pentru imaginile din memoria internă.

Despre datele imaginilor stocate în memoria internă

Vă recomandăm să copiaţi datele (să realizaţi copii de siguranţă) utilizând una dintre următoarele metode.

Pentru a copia datele (realiza copii de siguranţă) pe un hard disk al computerului

Importaţi imaginile în computer fără a avea un card de memorie în aparatul foto. [Detalii]

Pentru a copia date (realiza copii de siguranţă) pe un card de memorie

Pregătiţi un card de memorie cu suficientă capacitate liberă, apoi copiaţi imaginile din memoria internă pe cardul de memorie. [Detalii]
Observaţii
  • Nu puteţi transfera datele imaginilor de pe un card de memorie în memoria internă.

  • Prin crearea unei conexiuni USB între aparatul foto şi un computer printr-un cablu micro USB, puteţi transfera datele stocate din memoria internă pe un computer. Cu toate acestea, nu puteţi transfera date de pe un computer în memoria internă.

  • Nu puteţi transfera imagini înregistrate în memoria internă utilizând funcţia Wi-Fi.