- La începutul paginii >
- Vizionarea la televizor >
- Vizionarea în 3D
Vizionarea în 3D
Prezentare generală
Puteţi beneficia de un divertisment 3D remarcabil, precum jocuri 3D stereoscopice şi discuri Blu-ray 3D. De asemenea, puteţi urmări conţinut 2D normal cu efect 3D.
Distanţa recomandată pentru vizionarea imaginilor 3D
Dacă distanţa de vizionare nu este corespunzătoare, imaginea poate apărea dublată. Se recomandă vizionarea conţinutului TV stând în faţa ecranului.
Sfaturi
- Folosiţi ochelarii 3D pasivi opţionali, modelul TDG-500P.
Paşi
Afişează conţinutul de urmărit în 3D pe ecranul televizorului.
Puneţi-vă ochelarii 3D pasivi.
Dacă nu se obţine niciun efect 3D, efectuaţi paşii următori.Apăsaţi pe butonul 3D pentru a afişa ecranul [Afişare 3D].
Apăsaţi în mod repetat pe butonul 3D pentru a selecta modul [Afişare 3D] în funcţie de conţinutul afişat.
[3D (alăturate)]: afişează imaginile în format alăturat în 3D.
[3D (suprapuse)]: afişează imaginile în format suprapus în 3D.
[3D (3D simulat)]: afişează imaginile 2D normale în format 3D simulat.
[2D (doar stânga)]: Când aceeaşi imagine este afişată alăturat, imaginea din partea stângă este afişată extinsă în modul 2D.
[2D (doar sus)]: Când aceeaşi imagine este afişată deasupra şi dedesubt, imaginea din partea de sus este afişată extinsă în modul 2D.
În funcţie de semnalul de intrare sau de format, este posibil ca opţiunile [3D (alăturate)]/[3D (suprapuse)]/[2D (doar stânga)]/[2D (doar sus)] să nu poată fi selectate.
Pentru a reveni la ultima sursă vizualizată, apăsaţi de două ori pe butonul HOME.
Pentru a părăsi meniul 3D, apăsaţi pe butonul RETURN.
Pentru dezactivarea efectului 3D
Apăsaţi în mod repetat pe butonul 3D pentru a selecta [Oprit] în [Afişare 3D].
Pentru a utiliza modul SimulView™
Acest TV corespunde SimulView™. Când vizionaţi un program TV, utilizaţi ochelarii numai pentru SimulView™.
SimulView™ permite vizualizarea pe ecran, de către doi jucători, a unor imagini independente, în modul ecran complet, în timp ce aceştia joacă acelaşi joc pe un ecran partajat. Imaginea este afişată în 2D. Pentru a utiliza această caracteristică, software-ul jocului trebuie să accepte SimulView™.
Pentru reglarea setărilor 3D
Puteţi regla următoarele setări 3D.
Apăsaţi pe butonul HOME, selectaţi [Setări] → [Afişare] → [Setări 3D] şi apoi alegeţi opţiunea dorită.
- [Afişare 3D]
- Deschide [Afişare 3D] pentru a comuta între modurile de afişare.
- [Reglare adâncime 3D]
- Reglează profunzimea imaginilor 3D pe ecran (disponibil numai pentru conţinut cu semnale 3D). Selectaţi [Auto(Intens)] pentru a optimiza întotdeauna la o profunzime confortabilă vederii. Selectaţi [Auto(Redus)] pentru a asigura o profunzime confortabilă pentru privit, apropiată de imaginea originală. De asemenea, puteţi seta valoarea de reglare manual.
- [Efect 3D simulat]
- Accentuează/atenuează efectul 3D la afişarea imaginilor 2D în modul 3D simulat.
- [3D auto]
- Comută automat la modul de afişare 3D când este detectat un semnal 3D. Selectaţi [Auto 2] pentru a analiza imagini 2D care nu deţin informaţii 3D şi pentru a comuta la modul de afişare 3D. Selectaţi [Oprit] pentru a preveni selectarea automată a modului de afişare 3D când este detectat un semnal 3D.
În funcţie de semnalul de intrare sau de format, este posibil ca modul de afişare 3D să nu comute automat.
În acest caz, apăsaţi pe butonul 3D pentru a selecta manual modul de afişare 3D. - [Notificare semnal 3D]
- Anunţă când este detectat un semnal 3D.
Note
- Când [Afişare 3D] este setat la [Oprit], modul SimulView™ nu este accesibil.
- Efectul 3D este asigurat numai când imaginile sunt afişate pe întreg ecranul.
- Unghiul de vizionare şi distanţa recomandate pot varia în funcţie de poziţia televizorului şi de condiţiile din cameră.
- Efectul 3D simulat poate fi mai puţin pronunţat la anumite surse de imagini.
- Efectul 3D simulat perceput poate varia de la o persoană la alta.
- Întreţinerea ochelarilor dvs.
- - Ştergeţi ochelarii cu atenţie, folosind o cârpă moale.
- - Petele persistente pot fi îndepărtate cu ajutorul unei cârpe moi îmbibate uşor într-o soluţie de săpun delicat şi apă caldă.
- - Dacă folosiţi o cârpă pretratată chimic, nu uitaţi să respectaţi instrucţiunile furnizate pe ambalaj.
- - Nu folosiţi niciodată solvenţi puternici, cum sunt diluantul, alcoolul sau benzenul în vederea curăţării.