Transmiţător radio fără fir FA-WRC1M

Fotografierea cu bliţ fără fir

Puteţi realiza fotografierea cu bliţ fără fir în diverse moduri ale bliţului folosind bliţurile (se vinde separat) conectate la receptoarele radio fără fir asociate (se vinde separat).

Efectuaţi următoarele setări la aparatul foto.

  • Modul de fotografiere: [Auto programat], [Prioritate diafragmă], [Prioritate declanş.] sau [Expunere manuală]
  • Modul bliţului: [Fără fir]

Notă

  • Pentru bliţul conectat la receptorul radio fără fir, setaţi modul bliţului la TTL şi gradul de acoperire a bliţului (zoomul) la AUTO.
  • Dacă utilizaţi un bliţ HVL-F32M, setaţi puterea bliţului grupului în care este inclus HVL-F32M la 1/16 sau la o valoare superioară atunci când realizaţi fotografii cu sincronizare la mare viteză în modul MANUAL.

Modificarea modului de fotografiere şi a setărilor bliţului

  1. Apăsaţi butonul Fn.
  2. Fixaţi cursorul pe modul de fotografiere (A) sau pe o altă opţiune utilizând butonul sus/jos/stânga/dreapta de pe butonul rotativ, apoi selectaţi modul dorit prin rotirea butonului.

TTL (Modul de fotografiere cu bliţ TTL)

Puterea bliţului este setată automat, pe baza unei valori măsurate de aparatul foto. Puteţi împărţi receptoarele în maximum trei grupuri (A/B/C).

Opţiuni care pot fi modificate

Raport
Puteţi seta raportul de iluminare pentru fiecare grup.
Compensarea bliţului

MANUAL (Modul de fotografiere cu bliţ manual)

Puterea bliţului este setată manual. Puteţi împărţi receptoarele în maximum trei grupuri (A/B/C).

Opţiuni care pot fi modificate

Puterea bliţului
Puteţi seta puterea bliţului pentru fiecare grup.

GROUP (Modul de fotografiere cu bliţ în grup)

Modul bliţului este setat pentru fiecare grup. Puteţi împărţi receptoarele în maximum cinci grupuri (A/B/C/D/E).

Opţiuni care pot fi modificate

Modul bliţului

Puteţi seta modul bliţului pentru fiecare grup.

Modurile bliţului pentru grupurile A, B şi C pot fi setate la [TTL] sau la [MANUAL]. Modurile bliţului pentru grupurile D şi E sunt blocate la [MANUAL].

Setaţi modul bliţului la [OFF] dacă nu doriţi să utilizaţi bliţurile din grupul respectiv.

Compensarea bliţului (numai pentru grupurile setate la modul [TTL])
Puterea bliţului (numai pentru grupurile setate la modul [MANUAL])

Sugestie

Funcție de memorare nivel TTL*

În timpul fotografierii cu bliț TTL, nivelul de putere a blițului măsurat este setat automat ca nivel de putere a blițului în modul de bliț MANUAL. Astfel, puteți ajusta puterea blițului în modul de bliț MANUAL pe baza nivelului de putere a blițului măsurat în timpul fotografierii cu bliț TTL și puteți omite o serie de operații necesare pentru a determina nivelul de putere a blițului.
Pentru a schimba setarea funcției de memorare nivel TTL, utilizați [TTL LEVEL MEMORY] în ecranul MENU.

*Această funcţie poate fi utilizată dacă versiunea software-ului de sistem al produsului (firmware-ul) este 2.00 sau ulterioară.

  • În timpul fotografierii cu blițuri fără fir multiple (fotografierea cu grupuri de blițuri), numărul de ghid se schimbă în funcție de setările blițului (de exemplu, setarea de zoom) a unităților de bliț individuale. Pentru a menține un nivel de putere a blițului adecvat, specificați un grup fără fir diferit pentru fiecare unitate de bliț.
  • Dacă o unitate de bliț care nu acceptă funcția de memorare nivel TTL este utilizată la fotografierea cu blițuri fără fir multiple (fotografierea cu grupuri de blițuri), este posibil să nu se mențină un nivel de putere a blițului adecvat.
  • În modul de bliț MANUAL, este menținut doar nivelul de putere a blițului măsurat în timpul fotografierii cu bliț TTL. Dacă modificați setările care afectează nivelul de putere a blițului, cum ar fi setarea nivelului de putere a blițului sau setarea de zoom, după fotografiere, setările modificate nu vor fi păstrate. Când ați operat astfel de modificări, efectuați fotografierea cu bliț TTL din nou.
  • Dacă nivelul de putere a blițului măsurat în timpul fotografierii cu bliț TTL este mai mic decât nivelurile disponibile în modul de bliț MANUAL, imaginile fotografiate pot părea supraexpuse.