Set de căști wirelessMDR-XB950BT

Împerecherea și conectarea cu alte dispozitive BLUETOOTH

Împerecherea este procesul necesar pentru a crea o legătură între dispozitive BLUETOOTH pentru a permite conexiunea fără fir.

Trebuie să împerecheați un dispozitiv cu setul de căști pentru a putea efectua o conexiune BLUETOOTH pentru prima oară.

Înainte de a începe operațiunea de împerechere, asigurați-vă că:

  • Dispozitivul BLUETOOTH este amplasat la maximum 1 m de setul de căști.
  • Setul de căști este suficient încărcat.
  • Instrucțiunile de utilizare a dispozitivului BLUETOOTH sunt la îndemână.
  1. Intrați în modul de împerechere de pe acest set de căști.

    Când împerecheați setul de căști cu un dispozitiv pentru prima oară după ce l-ați cumpărat sau după ce ați inițializat setul de căști (setul de căști nu are informații de împerechere), apăsați lung butonul POWER circa 2 secunde când setul de căști este oprit. Setul de căști intră automat în modul de împerechere.

    Când împerecheați un al doilea sau al treilea dispozitiv etc. (setul de căști deține informații de împerechere pentru alte dispozitive), apăsați lung butonul POWER timp de circa 7 secunde.

    Asigurați-vă că indicatorul se aprinde alternativ în albastru și roșu după ce decuplați butonul.

  2. Efectuați procedura de împerechere pe dispozitivul BLUETOOTH pentru a detecta setul de căști.

    [MDR-XB950BT] va fi afișat în lista cu dispozitivele detectate de pe ecranul dispozitivului BLUETOOTH. Dacă nu este afișat, repetați de la pasul 1.

  3. Selectați [MDR-XB950BT].

    Dacă vi se cere cheia de acces (*) pe afișajul dispozitivului BLUETOOTH introduceți „0000”.

    * Cheia de acces poate fi numită „cod de acces”, „cod PIN” sau „parolă”.

  4. Efectuați conexiunea BLUETOOTH de pe dispozitivul BLUETOOTH.

    În funcție de dispozitivul BLUETOOTH, setul de căști se poate conecta automat cu dispozitivul imediat după împerechere.

Notă

  • Dacă nu se realizează împerecherea în decurs de circa 5 minute, modul de împerechere va fi anulat și setul de căști se va opri. În acest caz, porniți din nou de la pasul 1.
  • Când efectuați împerecherea cu un dispozitiv BLUETOOTH care nu poate afișa o listă de dispozitive detectate sau care nu are afișaj, puteți împerechea dispozitivul setând atât setul de căști, cât și dispozitivul BLUETOOTH la modul de împerechere. În acest caz, dacă este setată o cheie de acces diferită de „0000” pe dispozitivul BLUETOOTH, împerecherea cu setul de căști nu poate fi efectuată.
  • După ce dispozitivele BLUETOOTH sunt împerecheate, nu este nevoie să efectuați din nou împerecherea, decât în următoarele cazuri:
    • Informațiile de împerechere au fost șterse după o reparație etc.
    • Setul de căști este deja împerecheat cu 8 dispozitive și urmează să se efectueze o împerechere cu un alt dispozitiv.

      Setul de căști poate fi împerecheat cu până la 8 dispozitive. Dacă un nou dispozitiv este împerecheat după ce au fost deja împerecheate 8 dispozitive, dispozitivul împerecheat cu timpul de conectare cel mai vechi este înlocuit cu cel nou.

    • Când informațiile de împerechere pentru setul de căști au fost șterse din dispozitivul BLUETOOTH.
    • Când setul de căști este inițializat, toate informațiile de împerechere sunt șterse.

  • Setul de căști poate fi împerecheat cu mai multe dispozitive, dar poate reda muzică de la un singur dispozitiv împerecheat odată.

Sugestie

  • Procedura de mai sus este un exemplu. Pentru detalii, consultați instrucțiunile de utilizare furnizate cu dispozitivul BLUETOOTH.
  • Pentru a șterge toate informațiile de împerechere, consultați secțiunea „Inițializarea setului de căști”.