Cameră foto digitală fixă DSC-RX10

Picture Effect

Selectaţi filtrul de efect dorit pentru a obţine imagini mai impresionante şi mai artistice.

  1. MENU (Setări cameră) → [Picture Effect] → setarea dorită.

Detaliile elementelor din meniu

Off (setare implicită):
Dezactivează funcţia [Picture Effect].
Toy Camera:
Creează aspectul unei fotografii realizate cu o cameră foto de jucărie, cu colţuri estompate şi culori pronunţate.
Pop Color:
Creează un aspect viu prin accentuarea tonurilor de culoare.
Posterization:
Creează un contrast puternic, un aspect abstract prin accentuarea puternică a culorilor primare sau a imaginilor alb-negru.
Retro Photo:
Creează aspectul unei fotografii învechite, cu tonuri de culoare sepia şi contrast estompat.
Soft High-key:
Creează o imagine cu atmosfera indicată: luminoasă, transparentă, eterică, delicată, catifelată.
Partial Color:
Creează o imagine care păstrează o culoare specifică dar le converteşte pe celelalte în alb şi negru.
High Contrast Mono.:
Creează o imagine alb-negru cu contrast puternic.
Soft Focus:
Creează o imagine umplută cu un efect de lumină delicat.
HDR Painting:
Creează aspectul de pictură, accentuând culorile şi detaliile.
Rich-tone Mono.:
Creează o imagine alb-negru cu gradaţie bogată şi reproducerea detaliilor.
Miniature:
Creează o imagine care accentuează puternic subiectul şi defocalizează considerabil fundalul. Acest efect se găseşte frecvent în imaginile modelelor în miniatură.
Watercolor:
Creează o imagine cu efecte de pete de cerneală şi neclaritate ca şi cum ar fi pictată în acuarelă.
Illustration:
Creează o imagine asemănătoare unei ilustrate, accentuând contururile.

Sugestie

  • Puteţi configura setări detaliate pentru următoarele moduri [Picture Effect] cu ajutorul săgeţii stânga/dreapta de pe rotiţa de control.
    • [Toy Camera]
    • [Posterization]
    • [Partial Color]
    • [Soft Focus]
    • [HDR Painting]
    • [Miniature]
    • [Illustration]

Notă

  • Dacă selectaţi [Partial Color] , este posibil ca imaginile să nu păstreze culoarea selectată, în funcţie de subiect sau de condiţiile de înregistrare a imaginilor.
  • Nu puteţi verifica efectele următoare pe ecranul de înregistrare de imagini deoarece produsul procesează imaginea după înregistrarea acesteia. De asemenea, nu puteţi înregistra o altă imagine până nu se finalizează procesarea. Nu puteţi utiliza aceste efecte pentru filmare.
    • [Soft Focus]
    • [HDR Painting]
    • [Rich-tone Mono.]
    • [Miniature]
    • [Watercolor]
    • [Illustration]
  • În cazul [HDR Painting] şi [Rich-tone Mono.], obturatorul se declanşează de trei ori pentru o singură imagine. Acordaţi atenţie următoarelor aspecte:
    • Utilizaţi această funcţie dacă subiectul este nemişcat sau lumina nu licăre.
    • Nu modificaţi compoziţia înainte de înregistrarea imaginii.

    Atunci când contrastul scenei este scăzut sau dacă a intervenit un tremur puternic al camerei sau subiectul este foarte neclar, este posibil să nu puteţi obţine imagini HDR de calitate. Dacă produsul detectează o astfel de situaţie, pe imaginea înregistrată apare / pentru a vă informa în legătură cu această situaţie. Dacă este cazul, modificaţi compoziţia sau reglaţi setările, fiţi atenţi la neclaritate şi înregistraţi din nou imaginea.