TelevizorBRAVIA 6

Pornirea și telecomanda

Televizorul nu pornește

  • Deconectați cablul de alimentare (cablul de conectare la rețeaua electrică) al televizorului de la priza de curent. Așteptați timp de un minut, apoi reconectați cablul.
  • Asigurați-vă că ați conectat corect cablul de alimentare c.a. (cablul de conectare la rețeaua electrică).

Se aude un scârțâit la pornire sau la oprire

Atunci când porniți, opriți sau treceți în standby televizorul se aude un scârțâit de la carcasa televizorului. Acesta este cauzat de dilatarea și contracția televizorului, care sunt normale atunci când acesta se răcește și se încălzește. Acest fenomen nu afectează funcționarea televizorului la parametri normali.

Televizorul nu răspunde la telecomandă.

Televizorul are nevoie de un anumit timp pentru a porni. În acest interval, televizorul nu răspunde la telecomandă sau la butoanele de pe televizor. Acest comportament este normal.

Dacă televizorul tot nu reacționează la telecomandă, puteți verifica dacă telecomanda funcționează, cu ajutorul camerei unui telefon mobil. Puneți telefonul în modul cameră foto și îndreptați telecomanda către obiectivul camerei. Dacă apăsați orice buton al telecomenzii și observați că ledul cu infraroșu se aprinde intermitent prin obiectivul camerei, înseamnă că telecomanda funcționează. Televizorul trebuie verificat.

Dacă nu observați ledul aprinzându-se intermitent, este posibil ca telecomanda să fie defectă sau ca bateriile să fie descărcate.

Această metodă de verificare a telecomenzii nu este posibilă în cazul telecomenzilor asociate wireless cu televizorul.

Televizorul revine în modul standby după ce afișează ecranul de pornire Sony

Atunci când televizorul este în modul standby, este afișat un ecran de pornire Sony, apoi televizorul reintră în modul standby. Acest comportament este normal. Când televizorul este deconectat și reconectat la sursa de alimentare, la următoarea pornire este afișat ecranul de pornire. Pentru a porni televizorul din modul standby, apăsați butonul de pornire/oprire de pe telecomandă sau de pe televizor.

Lampa indicatoare de standby continuă să se aprindă intermitent

Deconectați cablul de alimentare (cablul de conectare la rețeaua electrică) al televizorului de la priza de curent. Așteptați timp de 5 minute înainte de a reconecta cablul de alimentare c.a. (cablul de conectare la rețeaua electrică). Pentru informaţii privind depanarea, puteţi consulta de asemenea secţiunea „Întrebări frecvente” de pe site-ul nostru web de asistenţă specificat mai jos.

https://www.sony.net/androidtv-faq/