Redarea muzicii cu sisteme audio multiple (funcția Party Chain cu fir)

Vă puteți bucura de muzică folosind sistemele audio multiple cu fir.

  1. Porniți toate sistemele.
  2. Ajustați volumul la fiecare sistem.
  3. Activați funcția Party Chain cu fir în sistemul care se va utiliza ca gazdă a petrecerii.
    • Exemplu: Când utilizați acest sistem ca gazdă a petrecerii
    1. Apăsați repetat pe FUNCTION pentru a selecta funcția dorită.

      Dacă toate sistemele sunt prevăzute cu funcția Party Chain cu fir, nu selectați funcția AUDIO IN. Dacă selectați această funcție, nu se poate reda sunet.

    2. Începeți redarea și apoi apăsați pe PARTY CHAIN în sistem.

      [PARTY CHAIN] apare pe afișaj. Gazda petrecerii lansează Party Chain cu fir, iar celelalte sisteme devin automat invitați la petrecere. Toate sistemele redau aceeași muzică ca cea redată de gazda petrecerii.

      [WIRED P.CHAIN] se aprinde pe afișajul gazdei petrecerii și pe cel al invitatului la petrecere.

Selectarea unui nou invitat la petrecere

Dacă toate sistemele sunt prevăzute cu funcția Party Chain cu fir, puteți selecta o nouă gazdă a petrecerii.

  1. Apăsați PARTY CHAIN pe unitatea care este gazda petrecerii.

  2. Repetați pasulîn sistemul care va deveni noua gazdă a petrecerii.

    Gazda curentă a petrecerii va comuta automat pe un invitat al petrecerii. Toate sistemele vor reda aceeași muzică ca cea redată de noua gazdă a petrecerii.

Dezactivarea funcției Party Chain cu fir

Apăsați PARTY CHAIN pe unitatea care este gazda petrecerii. [LEAVE PARTY] apare pe afișaj.

Dacă funcția Party Chain nu este închisă după câteva secunde, apăsați PARTY CHAIN din nou pe gazda petrecerii.

Notă

  • În funcție de numărul total de sisteme pe care le-ați conectat, este posibil ca invitații la petrecere să înceapă redarea muzicii cu o oarecare întârziere.

  • Un invitat la petrecere va continua să redea aceeași sursă de muzică ca și gazda petrecerii, chiar dacă ați comutat pe o funcție diferită în unitatea invitată la petrecere. Cu toate acestea, puteți regla volumul și schimba efectul de sunet din invitatul la petrecere.

  • Schimbarea nivelului volumului și a efectului de sunet din invitatul la petrecere nu va influența sunetul transmis prin invitații la petrecere.

  • Dacă utilizați microfonul sau redați chitara prin unitatea-gazdă, sunetul nu va fi transmis prin unitățile-invitat.

  • Dacă unul dintre sistemele din lanț efectuează un transfer prin USB, așteptați ca sistemul să încheie sau să oprească transferul înainte de a activa funcția Party Chain cu fir.

  • Puteți selecta un alt sistem ca unitate-gazdă nouă, numai după ce funcția Party Chain cu fir a fost activată în toate sistemele din lanț.

  • Dacă sistemul selectat nu devine noua unitate-gazdă după câteva secunde, repetați pasul.

  • Pentru detalii privind utilizarea în alte sisteme, consultați instrucțiunile de utilizare ale sistemelor respective.