Repararea software-ului dispozitivului utilizând Xperia Companion

Puteți utiliza Xperia Companion pentru a repara software-ul dispozitivului. Dacă uitați modelul, codul PIN sau parola de deblocare a ecranului, puteți utiliza caracteristica de reparare a dispozitivului din Xperia Companion pentru a șterge măsura de securitate. Trebuie să introduceți detaliile de conectare la contul Google pentru a efectua această operație. Rulând caracteristica de reparare, veți reinstala software-ul pentru dispozitiv și este posibil să pierdeți anumite date personale în cursul acestui proces.

Dacă dispozitivul pare să se fi blocat, repornește în mod repetat sau nu pornește deloc după ce ați actualizat software-ul Xperia, după ce ați efectuat reparația software-ului sau o revenire la setările din fabrică, forțați închiderea dispozitivului, apoi încercați să îl redeschideți. Dacă problema persistă, forțați închiderea dispozitivului, apoi efectuați repararea software-ului.

Notă

  • Înainte de a repara software-ul, asigurați-vă că știți numele de utilizator și parola pentru contul Google. În funcție de setările de securitate, este posibil să fie necesar să introduceți informațiile respective pentru a reporni dispozitivul în urma unei reparări de software.
  1. Asigurați-vă că aplicația Xperia Companion este instalată pe computer.
  2. Deschideți software-ul Xperia Companion pe computer și faceți clic pe [Reparare software] în ecranul principal.
  3. Urmați instrucțiunile care apar pe ecran pentru a reinstala software-ul și a finaliza repararea.