Informaţii privind utilizarea unui dispozitiv HDD USB pentru înregistrare
Selectaţi în cadrul textului pentru a trece la interfaţa cu setările aferente.
Această funcţie este disponibilă numai pentru un număr limitat de regiuni/ţări/modele de televizoare.
Pentru a utiliza această funcţie, este posibil să fie necesară actualizarea software-ului televizorului.
Modelele cu înregistrare HDD USB prezintă opţiunea [Configurare dispozitiv de înregistrare] în [Setări] — [Canale & Intrări].
- Dispozitivul HDD USB trebuie utilizat exclusiv pentru înregistrare. Utilizaţi un dispozitiv HDD USB separat pentru a vizualiza fotografii şi clipuri video.
- Sunt compatibile numai HDD-urile USB de peste 32 GB.
- Conectarea unui dispozitiv HDD USB printr-un hub USB nu este acceptată. Conectaţi dispozitivul direct la televizor.
- Toate datele stocate pe dispozitivul HDD USB vor fi şterse atunci când acesta este formatat în timpul procesului de înregistrare. Dispozitivul HDD USB nu poate fi utilizat pe un PC odată ce a fost înregistrat la televizor. Pentru a permite utilizarea dispozitivului HDD USB pe un PC, formataţi-l la PC. (Ţineţi cont de faptul că toate datele de pe dispozitivul HDD USB vor fi şterse.)
- Numai acest televizor va putea reda datele înregistrate pe HDD-ul USB înregistrat la acest televizor.
- Înregistrarea este permisă numai pentru transmisiile de televiziune digitală şi radio. Înregistrarea transmisiilor de date nu este permisă.
- Semnalele bruiate/criptate nu pot fi înregistrate.
- Înregistrarea nu poate fi efectuată în următoarele cazuri:
- Televizorul nu recunoaște dispozitivul HDD USB înregistrat.
- Peste 3.000 de programe sunt înregistrate pe dispozitivul HDD USB.
- Dispozitivul HDD USB este plin.
- Selectarea automată a programului poate fi imposibilă în timpul înregistrării acestuia.
- Înregistrarea unui program nu este posibilă decât dacă înregistrarea a fost autorizată.
- Dacă utilizaţi un Modul de acces condiţionat (CAM), evitaţi să folosiţi funcţia de protecţie parentală a acestuia, deoarece ar putea să nu funcţioneze în timpul înregistrării. Ca alternativă, utilizaţi funcţia de blocare a programului sau protecţia parentală a televizorului dacă postul de televiziune include această opţiune.
- În Norvegia, unele programe nu pot fi înregistrate din cauza restricţiilor juridice.
- Dacă televizorul este supus unui impact în timpul înregistrării HDD-ului USB, este posibil să existe perturbări ale conţinutului înregistrat.
- În nicio situaţie Sony nu va putea fi trasă la răspundere pentru nereuşita înregistrării sau pentru orice daună sau pierdere de conţinut înregistrat cauzată de sau asociată cu funcţionarea defectuoasă a televizorului, interferenţe ale semnalului sau probleme de orice altă natură.