Regulamente de siguranţă

AVERTISMENT

Nu expuneţi un timp îndelungat bateriile (acumulatorul sau bateriile instalate) la căldură excesivă, precum lumina solară directă, foc deschis sau altele asemenea.

ATENŢIE

Există riscul de explozie în cazul în care bateria este înlocuită cu un tip de baterie incorect. Aruncaţi bateriile uzate în conformitate cu instrucţiunile.

  • Muzica înregistrată este limitată doar la uzul personal. Utilizarea muzicii cu încălcarea acestei limite necesită permisiunea deţinătorilor drepturilor de autor.
  • Sony nu răspunde pentru înregistrările/descărcările incomplete sau datele deteriorate din cauza problemelor cauzate de recorderul IC sau computer.
  • În funcţie de tipurile de text şi de caractere, textul afişat pe recorderul IC poate să nu fie afişat corect pe dispozitiv. Cauzele pot fi:
    • Capacitatea recorderului IC conectat.
    • Recorderul IC nu funcţionează normal.
    • Informaţiile despre conţinut sunt scrise într-o limbă sau cu caractere care nu sunt acceptate de recorderul IC.

Casarea bateriilor şi echipamentelor electrice şi electronice uzate (valabil în ţările Uniunii Europene şi în alte ţări din Europa care au sisteme de colectare diferenţiată)

Acest simbol prezent pe produs, pe baterie sau pe ambalaj indică faptul că produsul şi bateria nu trebuie tratate ca deşeuri menajere. Este posibil ca pe anumite baterii, acest simbol să fie utilizat în combinaţie cu un simbol chimic. Se adaugă simbolurile chimice pentru mercur (Hg) sau plumb (Pb) dacă bateria conţine mai mult de 0,0005% mercur sau 0,004% plumb. Asigurându-vă că aceste produse şi baterii sunt eliminate în mod corect veţi ajuta la prevenirea eventualelor consecinţe negative asupra mediului şi sănătăţii umane, consecinţe ce ar putea rezulta altfel din manipularea incorectă a deşeurilor. Reciclarea materialelor contribuie la conservarea resurselor naturale.

În cazul produselor care, din motive de siguranţă, de performanţă sau de integritate a datelor, necesită o conexiune permanentă la o baterie încorporată, aceasta trebuie înlocuită doar de către personal de service calificat. Pentru a vă asigura că bateria şi echipamentele electrice şi electronice vor fi tratate în mod corespunzător, predaţi aceste produse la sfârşitul duratei de exploatare la punctul de colectare relevant pentru reciclarea echipamentelor electrice şi electronice. Pentru toate celelalte baterii, consultaţi secţiunea referitoare la modul de eliminare în siguranţă a bateriilor din produs. Predaţi bateriile la punctul de colectare relevant pentru reciclarea bateriilor uzate. Pentru informaţii mai detaliate referitoare la reciclarea acestui produs sau a bateriilor, contactaţi autorităţile locale, serviciul local de eliminare a deşeurilor menajere sau magazinul de la care aţi achiziţionat produsul sau bateria.

Aviz pentru clienţi: următoarele informaţii sunt valabile doar în cazul echipamentelor vândute în statele ce aplică directivele UE

Acest produs a fost fabricat de sau în numele Sony Corporation, 1-7-1 Konan Minato-ku Tokyo, 108-0075 Japonia. Întrebările referitoare la modul în care acest produs respectă legislaţia Uniunii Europene trebuie să fie adresate reprezentantului autorizat, Sony Belgium, bijkantoor van Sony Europe Limited, Da Vincilaan 7-D1, 1935 Zaventem, Belgia. Comunicaţi orice probleme legate de service sau garanţie la adresele oferite în documentele separate de service sau garanţie.

Pentru a preveni eventuala afectare a auzului, nu ascultaţi la niveluri ridicate ale volumului pe perioade îndelungate.

Valabilitatea marcajului CE este limitată doar la ţările în care aceasta este inclusă în prevederile legale, în principal în ţările SEE (Spațiul Economic European).