Partajarea audio cu mai multe dispozitive (Bluetooth LE Audio)

Funcția [Partajare audio] a Bluetooth LE Audio vă permite să transmiteți simultan sunetul la mai multe căști. Vă puteți bucura de același conținut cu două sau mai multe persoane. Atât sursa, cât și dispozitivele de recepție trebuie să accepte LE Audio.

LE Audio va fi disponibil prin intermediul actualizării Android 13. Cu toate acestea, în anumite regiuni și țări, LE Audio va fi disponibil prin intermediul unei alte actualizări software după actualizarea Android 13.

Imagine a funcției Partajare audio a Bluetooth LE Audio

Asocierea cu un dispozitiv LE Audio

Asigurați-vă că dispozitivul cu care doriți să îl asociați este vizibil pentru alte dispozitive Bluetooth.

  1. Găsiți și atingeți [Setări] > [Conectare dispozitiv] > [Asociați un nou dispozitiv].

    Apare o listă cu dispozitivele Bluetooth disponibile.

  2. Atingeți dispozitivul LE Audio cu care doriți să efectuați asocierea, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.

    Dispozitivele separate, cum ar fi căștile true wireless sau difuzoarele surround, vor fi asociate și setate ca grup în mod automat, dacă acestea acceptă funcția de grup.

Sugestie

  • Pentru detalii despre numele afișat al dispozitivului LE Audio, consultați manualul de instrucțiuni al dispozitivului LE Audio.

Partajarea sunetului cu mai multe dispozitive (Partajare audio)

Pentru a partaja sunetul de pe dispozitivul dvs. cu mai multe dispozitive

  1. Găsiți și atingeți [Setări] > [Conectare dispozitiv] > [Preferințe pentru conexiune] > [Bluetooth].

    Asigurați-vă că comutatorul [Folosiți Bluetooth] este setat la pornit.

  2. Dacă doriți să evitați o recepție neintenționată, atingeți [Part. audio: cod de confid. BT] pentru a seta codul de confidențialitate.

  3. Atingeți comutatorul [Partajare audio] pentru a activa funcția.

  4. Atingeți (Butonul Înapoi) pentru a reveni la [Conectare dispozitiv].

  5. Atingeți (Pictograma Setări) în dreptul numelui dispozitivului LE Audio cu care doriți să partajați sunetul, apoi atingeți [Adăugare disp. cu Partajare audio].

    Pentru a seta deodată fiecare dispozitiv membru al grupului, atingeți (Pictograma Setări) de lângă numele grupului pentru dispozitivele LE Audio cu care doriți să partajați sunetul, apoi atingeți [Adăugare disp. cu Partajare audio la grup].

  6. Selectați numele dispozitivului afișat ca „(Acest disp.)”, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.

    Partajarea audio începe atunci când începe redarea conținutului media pe dispozitivul dvs.

    Pentru a opri partajarea sunetului, găsiți și atingeți [Setări] > [Conectare dispozitiv] > [Preferințe pentru conexiune] > [Bluetooth], apoi atingeți comutatorul [Partajare audio] pentru a dezactiva funcția.

Sugestie

  • De asemenea, puteți opri partajarea sunetului atingând numele dispozitivelor Bluetooth conectate sub [Setări] > [Conectare dispozitiv].
  • Dacă modificați codul de confidențialitate Bluetooth după ce ați setat funcția [Partajare audio] la activată, eliminați informațiile pentru dispozitivul de Partajare audio și adăugați-le din nou pe dispozitivele de recepție.

Pentru a recepționa sunetul partajat de la un alt dispozitiv pe dispozitivul dvs.

  1. Găsiți și atingeți [Setări] > [Conectare dispozitiv].

  2. Atingeți (Pictograma Setări) în dreptul numelui dispozitivului LE Audio de la care doriți să primiți sunetul partajat, apoi atingeți [Adăugare disp. cu Partajare audio].

    Pentru a seta deodată fiecare dispozitiv membru al grupului, atingeți (Pictograma Setări) de lângă numele grupului pentru dispozitivele LE Audio de la care doriți să recepționați sunetul partajat, apoi atingeți [Adăugare disp. cu Partajare audio la grup].

  3. Selectați un dispozitiv de Partajare audio, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.

    Partajarea audio începe atunci când începe redarea conținutului media pe dispozitivul Partajare audio.

    Pentru a nu mai primi sunetul partajat, găsiți și atingeți [Setări] > [Conectare dispozitiv], apoi atingeți numele dispozitivului Bluetooth conectat. Recepția sunetului partajat se oprește, de asemenea, atunci când începeți redarea de conținut media pe dispozitiv.

Pentru a elimina informațiile pentru un dispozitiv de Partajare audio

  1. Găsiți și atingeți [Setări] > [Conectare dispozitiv].

  2. Atingeți (Pictograma Setări) în dreptul numelui dispozitivului pentru care doriți să eliminați informațiile.

    Ecranul [Detalii despre dispozitiv] este afișat.

  3. Atingeți (Pictograma Setări) de lângă numele dispozitivului Partajare audio.

    Ecranul [Info disp. cu Partajare audio] este afișat.

  4. Atingeți [Eliminare informații].

    În funcție de dispozitivele sursă, este posibil ca informațiile pentru dispozitivele de Partajare audio să nu fie eliminate chiar dacă atingeți [Eliminare informații]. În acest caz, pe ecranul [Info disp. cu Partajare audio], atingeți comutatorul [Sincronizare audio] pentru a dezactiva funcția, atingeți [Actualizare informații], apoi atingeți [Eliminare informații].


Notă

  • Specificațiile și operațiunile se pot schimba ca urmare a unei actualizări de software.
  • Chiar dacă conectați un dispozitiv LE Audio la dispozitivul dvs. după actualizarea software-ului, este posibil ca dispozitivul să nu fie conectat prin LE Audio în funcție de setări.

Sugestie

  • Pentru a confirma dispozitivul de Partajare audio adăugat pe ecranul [Detalii despre dispozitiv], găsiți și atingeți [Setări] > [Conectare dispozitiv] > (Pictograma Setări) de lângă numele dispozitivului LE Audio.