Selectarea funcției de înregistrare (Focused/Wide)

Setați microfoanele încorporate pe [Focused] sau pe [Wide], în funcție de scena sau scopul înregistrării.

  1. Când înregistrarea este în așteptare, selectați [Focused/Wide] din meniul OPTION, apoi apăsați pe(redare).
  2. Apăsați pe(deplasare în sus) sau pe(deplasare în jos) pentru a selecta setarea de înregistrare dorită, apoi apăsați pe(redare).

Funcția de înregistrare [Focused]

Funcția de înregistrare [Focused] intensifică sunetele din direcția în care sunt orientate microfoanele încorporate, prin minimizarea altor sunete din stânga și din dreapta reportofonului dvs. digital. Această funcție este potrivită atât pentru înregistrarea cursurilor și seminarelor desfășurate într-o sală mare, cât și pentru înregistrarea interviurilor, deoarece oferă o directivitate ridicată și vă permite să vă concentrați asupra înregistrării a ceea ce vă interesează.

Prin selectarea [Lecture] pentru funcția Scene Select, se activează funcția de înregistrare [Focused].

Funcția de înregistrare [Wide]

Funcția de înregistrare [Wide] controlează panoramarea sunetului între stânga și dreapta, reducând la minimum suprapunerea vocilor și adăugând senzația de stereofonie. Această funcție este potrivită pentru luarea de notițe după înregistrările ședințelor, deoarece vă oferă o idee mai bună despre locul unde sunt așezați participanții la ședință și identitatea vorbitorului.

Prin selectarea [Meeting] pentru funcția Scene Select, se activează funcția de înregistrare [Wide].

Descrierea elementelor de meniu

Puteți selecta unul dintre următoarele elemente:

OFF:
Dezactivează funcția de înregistrare Focused/Wide (setare implicită).
Focused:
Activează funcția de înregistrare [Focused].
Wide:
Activează funcția de înregistrare [Wide].

Notă

  • Dacă [Built-In Mic Sensitivity] este setat pe [For Music] sau pe [For Voice] - [Auto], setările pentru înregistrări Focused/Wide sunt dezactivate.

Conținutul Ghidului de asistență poate fi modificat fără preaviz datorită actualizărilor aduse specificațiilor produsului.